Free Joomla Templates by Web Hosting

Home Prima Casa Programul Prima Casa 4


Programul Prima Casa 4

Programul Prima Casă 4 

 

 

Programul Prima Casă 4 - Bănci

BCR este prima bancă din România care a anunţat lansarea noului credit de Prima Casă. Banca a obţinut aprobarea BNR şi a semnat acordul cu Fondul de Garantare.

Băncile care ar putea urma BCR sunt  BRD, CEC Bank şi Banca Transilvania, toate bănci de top 10 în România. Principalul avantaj al creditelor acordate în programul Prima Casă îl consituie avansul de doar 5%, de cel puţin două ori mai mic decât cel solicitat pentru orice alt tip de credit ipotecar. Principalul dezavantaj este suma maximă limitată la 60.000 de euro.

O bancă neînscrisă iniţial în program poate să devină eligibilă dacă preia portofoliul de garanţii acordat de un finanţator eligibil în cadrul programului, cu condiţia transmiterii către FNGCIMM şi MFP a unui angajament privind respectarea nivelului costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate.

 

 

Programul Prima Casă 4 - Noutăţi

Noutatea este că şi persoanele care deţin o locuinţă de cel mult 50 de metri pătraţi pot să beneficieze de un asemenea credit. O altă diferenţă faţă de etapa precedentă a programului este că statul va garanta doar 50% din împrumut - faţă de 100%, anterior - în timp ce cealaltă jumătate va fi garantată de către bancă.

 

Hotărârea Guvernului nr. 404/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Prima casă” a fost publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 286, din 22 aprilie 2011.


 

Programul Prima Casă 4 - Legislaţie

Pentru cunoaşterea programului Prima Casă, trebuie să fie studiate cinci acte normative:

a) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 33/2011 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima Casă”, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în vederea continuării programului „Prima casă”.

b) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima Casă”, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Hotărârea de Guvern nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă” cu modificările şi completările ulterioare;

d) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2010 pentru modificarea si completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă. Acest act normativ a reglementat derularea etapei a doua a programului, Prima Casă 2.

e) Hotărârea de Guvern nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea normelor de implementare a programului.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare ( Luni, 13 Iunie 2011 16:49 )